vineri, 25 august 2017

Prea-amânata plecare a lui Nuţu de la Sângeorz-Băi



Nostalgia este întotdeauna un ambalaj pentru momentele care am vrea să se prelungească, dar slavă Domnului că nu se prelungesc, fiindcă și-ar pierde, evident, farmecul. Povestirea de față este un exemplu de prelungire a unei situații exact atât și fix cât trebuie. Deci...


Era iunie sau poate chiar iulie iar eu, prospătat scăpat de pe un vapor unde americani cu trupuri si suflete mari veneau să se îndoape și să se îmbete în valuri turistice, aveam mari probleme cu somnul. Invitația de a mă alătura grupului de buni prieteni la Sângeorz-Băi venea numai bine. Doar că îmi era cam urât să fac drumul de aproape 400 de kilometri singur. Nu mai știu cum dădusem peste Nuțu, proapăt absolvent de Conservator – sectia Chitară clasică, care se pregătea de viitor în urbea natală. I-am propus succint să vină la Sângeorz, ca să mai rupă monotonia și să cunoască niște oameni noi. Nuțu s-a codit, explicându-mi că nu are bani. „Nu-ți trebuie decât de bilet de tren pentru întoarcere. Îți iei chitara și cu asta îți acoperi șederea. Hai!”

Am pornit a doua zi cu o Dacie 1310 bej, care nu mai fusese în vilegiatură de ani buni. Am traversat munţii şi după câteva ezitări rutiere de final, am ajuns la Sângeorz. Veselia era în toi, pentru că ne revedeam după aproape 8 luni, cât lipsisem eu şi pentru că deja după-amiaza programul festiv se derula cu pălincă. Nuţu a fost adoptat imediat, deşi el continua să se simtă sfios. Nu se aştepta ca nişte necunoscuţi să îl trateze atât de călduros. Gaşca era deja de trei zile acolo, aşa că ideea de a rupe monotonia cu nişte chitară clasică surâdea. Nuţu şi-a luat chitara, un scăunel, a ciupit corzile şi apoi a interpretat vreo două din alea clasice, ca la televizor. Se asculta solemn, cu mare atenţie ca păhărelele să nu facă nici un fel de zgomot. Ceva lipsea. Interpretul a simţit şi el şi după o scurtă pauză în care nici măcar nu şi-a facut curaj cu paharul, a atacat şlagarul groparului nemernic. Această inspiraţie providenţială a facut ca petrecerea să reînvie, iar Nuţu să fie adoptat instantaneu şi ireversibil.

Ideea era ca de la Sângeor-Băi să urcăm de fapt cu tractorul până la cabana de vânătoare de la Anieş. Doar că ploua serios în fiecare zi şi în aşteptarea tractorului cu remorcă, vizitam centrul turistic al îndrăgitei staţiuni, mai ales la o terasă unde chelneriţa se încurca întotdeauna în comenzi, uluită de cuvintele orăşenesc-intelectuale strecurate în conversaţie. Chitara a fost între timp mutataă cu grijă în diverse colturi, spre a fi ferită de primejdii.

În a treia zi de la sosire, cam înainte de prânz, Nuţu ne-a anunţat sfios că vrea să plece. Nimeni nu înţelegea motivul. Nuţu nu se simţea de loc bine financiar, dar cu bun simţ, a motivat că bogata-i podoabă capilară necesită şampon. „Băi, Nuţule, dar este şampon în baie cât vrei. Şi este şi apă caldă, azi dimineaţă am dat drumul la boiler”. În faţa acestui argument solid, completat cu păharel pregatit de Baronul cu dexteritatea-i binecunoscută, plecarea a fost amânată.

Două zile ploiase mai tarziu, Nuţu a anunţat din nou că în ciuda frumoasei atmosfere, ne va părăsi. Deşi i-am explicat că nu este dator cu nici un program muzical, a rămas de neclintit. ”Bine, a zis Baronul, atunci să bem o bere rece! ”.  Nuţu a accceptat, iar plecarea s-a amânat de la sine pe a doua zi. 

A doua zi care era de fapt a cincea sau a şasea, cu bagajelul strâns, părul spălat  şi chitara plasată strategic la uşă, Nuţu aştepta ora trenului de la prânz.  Fetele îi pregăteau nişte sandviciuri, pentru lungul drum de 8 ore. ”Bine, acuma că tot pleci, hai să bem o bere rece pe chestia asta, a propus Baronul”. Nuţu a acceptat politicos-stânjenit şi plecarea a fost amânată pentru ziua următoare, după ce sandviciurile au fost puse la rece în frigider.

”Gata, astăzi chiar plec! ” a anunţat chitaristul în dimineaţa următoare. „Da, mă, OK. Am înţeles. Acu' ai şi sandviciuri... Noi zicem să nu pleci, dar dacă tu nu vrei să mai stai... ” La ora prânzului, l-am dus cu maşina la gară. Pe peron, l-am întrebat „Băi, Nuţule, tu chiar vrei să pleci? Ai ceva de făcut?”.”Nu”. „Atunci mai stai!”. Nuţu a reuşit să ajungă la casa de bilete înainte să vină trenul şi să-şi ia banii de bilet înapoi.

Cum a ajuns Nuţu la Oneşti nu ştiu, dar a doua zi a venit tractorul cu remorcă şi am urcat cu toţii la Anieş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu