marți, 14 februarie 2017

Pseudoilustrate dintr-un orăşel aproape anonim





Trecusem de vreo zece ori pe lângă blocul de două etaje până să remarc mesajul şpreiat cu negru, din vârful picioarelor, care promitea unei adorate că va fi protejată de tot ce văzuse adoratorul (I will protect you from everything I ve seen). Am zâmbit, pătruns încă o dată de liniştea orăşelului amorţit în zăpadă. Exact lângă mesajul cu pricina, trecusem pe lângă un Mercedes negru căruia nu-i mergea lumina de poziţie pe faţă stângă. Era foarte frig şi spre miezul nopţii. Şoferul a aprins un smatfon şi a luminat ceva aflat sub volan. De unde a răsărit chipul zâmbitor al unei blonde cu părul prins în coadă. Entuziasmul neprefăcut m-a convins că fata găsise absolut toate monedele de 10 si 50 de bani scăpate de şoferul neatent pe sub banchetă, aşa că am putut merge liniştit la culcare.
 


În următoarele zile m-am mai plimbat aleatoriu prin municipiul altădată industrial, dar mereu liniştit că Partidul îi asigura progresul. Casa de Cultură, de dimesiuni generos muncitoreşti, adăposteşte, la fel ca în toate municipiile patriei, buticuri şi ateliere de mici meşteşugari.  În apropierea se găseşte hotelul de zece etaje pe faţada căruia flutură mai multe steaguri, care vor fâlfâi ceva mai puternic în eventualitatea unui seism specific zonei, protejate de rulmenţii canadieni ai fundaţiei ultimul răcnet în anii 60. Dacă nu e ceaţă, de la etajele superioare s-ar putea admira gigantica platformă industrială, acum moartă, anesteziată şi cu organele prelevate de Viorel Hrebenciuc, care promisese s-o scoată din comă extrăgând din ea sute de mii de cisterne cu benzină, plătite cash în pungi de plastic. Fără taxe, fără acte, fără supărare. Eforturile de a scoate benzina otrăvitoare au durat câţiva ani, până când Hrebenciuc s-a dat bătut şi dându-şi seama că adevărata soluţie de salvare a zonei era să se apuce patriotic de împăduriri cu Costel Căşuneanu. Bineînţeles, nu poţi împăduri dacă sunt deja păduri, aşa că operaţiunea de îndepărtare a acestora continuă intensiv şi în ziua de azi, indiferent de anotimp, fiindcă împăduririle sunt o chestiune extrem de presantă. 

La un moment dat, cele două bulevarde trasate cu rigla se unesc  pentru a traversa unul dintre cele trei răuri care străbat oraşul. Inevitabil, se ajunge la gara aproape abandonată, nu înainte de a efectua trecerea prin sensul giratoriu. În mijlocul lui este un fel de tub de ciment pentru puţuri de mare adâncime, cu nişte găruri şi colţuri. Pasagerii care ies de la Floredana S.r.l sau de la Bufet au senzaţia că dacă se uită puţin printre gene îl văd chiar pe Ştefan Voievod. Evident, la întoarcere, din nou după pod,  poţi trece pe langă sălile de sport unde s-a descoperit fenomenul gimnastic de la Montreal. Liceul de Filologie-Istorie cu Profil Sportiv Nadia Comăneci e chiar peste drum. În sala mai mică, fetiţele de clasele 1-4, care studiază în regim de internat plătit de stat, iau nuiele la fund până când işi fac curaj să sară pe bârnă. Spitalul Municipal nu a fost pus în apropiere din cauza fenomenului sportiv, dar e tot acolo, tot de mari dimensiuni, relativ bine întreţinut, cu aceeaşi mamă şaizecistă cu un copil metalic lipită deasupra intrării principale.

Langa Spitalul Municipal este convenabil plasat Cimitirul Ordodox. Pentru liniştea de veci şi siguranţa eternei investiţii, acesta a fost împrejmuit cu un zid. Zidul este şi locul în care adolescenţii, până când vor ajunge la momentul păcii universale, îşi exprimă neliniştile sau exaltările, de obicei cu markere, fiindcă sunt mai ieftine şi mai discrete. Aşa a aflat şi Băluţă Costin că trebuie să se despartă de Roxana, care e urâtă şi proastă.  Sau că muştaru revine, alături de haur şi hargint. Etc. Ş.a.m.d. 



Nevoia unei noi săli de sport s-a resimţit acut de ani buni, şi ea a fost construită, mov in mare parte, la capătul zidului care ocroteşte odihna eternă a ortodcşilor. Din ea, pot fi observate, cam o dată la trei săptămâni, ieşind în pas alergător cinci-şase siluete în trening. Iar zilnic, câte două duzini de muncitori de la salubritate. Sportul, practicat sau nu, este urmat de relaxare. De aceea tot acolo începe şi parcul, delimitat natural de două râuri care confluează în apropiere unui pod metalic, de pe care pe vremuri executau sărituri muşchiuloşii oraşului. Parcul are şi o roată tricoloră care nu a mai ridicat nici amator de senzaţii la înălţime de cel puţin un sfert de veac. Unul dintre motive ar putea ca să nu se arunce mizerii pe movul acoperiş al noii săli de sport. 


Până la marele exod european, orăşelul era celebru printre absolut toţi şoferii profesionişti, care încă şi azi îşi aduc aminte, oftând, ce femei frumoase avea zona. O glorie care nu se ştie dacă va mai reînvia vreodată, chiar cu becurile ce se aprind în fiecare noapte pe crucea metalică înfiptă în vârful dealului de peste râu. Crucea mai serveşte şi ca reper pentru elicopterul privat care aduce acasă un biznismen obosit. Nu ştiu dacă e a acelaşi care s-a îmbogăţit crocodilian de pe urma unor beţigaşe sărate din aluat, numite convenţional sticksuri. Oricum, folclorul ne asigură că sub acealaşi deal ar putea fi una din intrările (sau ieşirile) secrete ale adevăratului Pentagon, blocate în anii optzeci de ruşi cu uraniu scos tot din deal.

Mai are orăşelul o Primărie de sticlă verzuie şi o Bibliotecă de dimensiuni judeţene, aşezate frumos lângă singura pantă care petrece drumeţul spre drumul Braşovului, unde ajunge dacă nu are vreo problemă cu traversarea munţilor prin ţinutul secuilor care cultivă în continuare saci de cartofi şi confecţionează pantaloni pentru ambele sexe. Ca să le poarte noroc, trecătorii sunt deocheaţi poetic de o împletitură de crengi şi frunze metalice care îl închipuie pe Eminescu, exact la începutul străzii închinate lui Adrian Păunescu. De acolo se vede şi biserica catolică, în cartierul de case al catolicilor ceangăi iniţiali, marginalizaţi de aurita epocă industrială, prăbuşită după 90.

Dar cel mai bine este să treceţi prin orăşel vara, când berea ieftină e rece iar cele trei râuri şi dealurile din zonă sunt verzi.

P.S. Astăzi fiind Sf. Valentine, bănuiesc că Mercedesul negru cu farul defect va fi la locul ştiut...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu