marți, 26 ianuarie 2016

Plicul cu iepuroi



După cum a rose is a rose is a rose, tot aşa şi o datorie e o datorie e o datorie, iar un iepure e un iepure e un iepure, în timp ce un iepuroi este cam 4,45 RON.

SEPTEMBRIE 2015. Pentru a nu ne pierde în amănunte inutile excelentei istorii adevărate pe care tocmai o citiţi, vă informez că acum aproximativ 3 luni mă anunţă Magda, fosta mea colegă de apartament de la Berlin şi în continuare foarte bună prietenă (deşi a lucrat temeinic în finanţe pentru a ajunge să picteze cu talent şi dezinvoltură) că la părăsirea sus-numitului apartament a reieşit o datorie comuna de aproximativ 300 şi ceva de iepuroi. Prin divizune simplă, ca să nu mă încurc cu numere prime, responsabilitatea mea însuma 150 de exemplare. Pentru că această creanţă nu era urgentă şi pentru că nu avem nici eu, nici Magda,  o simpatie ieşită din comun faţă de sistemul bancar, am decis de comun acord că transferul proprietăţii se va efectua direct, la o dată relativ apropiată Crăciunului, când Magda va trece prin Cluj în vederea vizitei tradiţionale aferente acestei sărbători.

NOIEMBRIE 2015. Un mic inconvenient  s-a dovedit faptul că de la Cluj la Bucuresti sunt peste 400 de km, eu aflându-mă ceva mai nou în cea de a doua localitate menţionată. A rămas că se va găsi totuşi o modalitate de transhumanţă spre nord-vest a celor 150 de iepuroi la momentul oportun. Acest moment oportun s-a ivit la începutul lunii decembrie, odată cu ziua de naştere a frateleui meu. La acea dată era cunoscut faptul că nici eu, nici el nu vom fi în Cluj pe când ajunge Magda, dar identificaserăm posibilitatea de a lăsa iepuroii în paza Adinei, unde urma să-şi petreacă noaptea proprietara de drept, adică Magda. Adică frate-meu îi dădea Adinei şi adică Adina îi dădea Magdei. Şi adică gata!

DECEMBRIE 2015. Iată că în acest moment ne dăm seama că prietenul la nevoie se cunoaşte şi că gândul la gând produce mare bucurie, graţie Dianei. Bineînţeles că şi Diana este o foarte bună prietenă. Diana lucrează la o firmă care trimite regulat pachete de la Cluj la Bucureşti şi s-a oferit să faciliteze transportul cadoului pentru fratele meu, conţinând în anexă şi plicul cu cei 150 de iepuroi. Am înmânat aşadar pachetul, cu multiple mulţumiri şi satisfacţii morale de ambele părţi. Am considerat faptul că data sosirii va fi cu o săptămâna înainte de ziua fratelui meu un inconvenient minor, chiar dacă factorul surpriza urma să fie eliminat. Predarea s-a efectuat marţi.

Joi primesc un mesaj de la Diana, care mă anunţă că pachetul a ajuns la Cluj. Transmit fratelui mesajul să se prezinte pe strada şi la biroul ştiut, în vederea preluării. Are ceva dacă merge totuşi a doua zi? Nicio o problemă, pachetul e acolo.

Vineri primesc un mesaj de la fratele meu că nu ajuns să ia pachetul, dar că trece luni. OK, asta e. Week-end plăcut! Şi la muţi ani românilor de 1 Decembrie!

Duminică îmi trimite Diana întrebare dacă s-a primit pachetul. Nu încă, n-a ajuns frate-meu dar mersi, te ţin la curent. Aha!

Luni, un mesaj al Dianei mă anunţă că s-a produs o eroare, colegul care trebuia sa lase pachetul în oraş, l-a dus la un depozit din Baci. Suburbs, you know... Va fi recuperat luni.

Luni după amiază îmi zice frate-meu că nu e nici un pachet pe numele lui.  Pentru a uşura povestirea, am putea conveni să îl numim pe fratele meu Vlad, ceea ce ar produce o triplă şi interesantă coincidenţă,  acesta fiind numele de botez, din certificatul de naştere şi din cartea de identitate. Diana îmi transmite rugămintea ca Vlad să-şi ţină telefonul la îndemână , că îi aduce colegul pachetul. Unde? Unde se înţeleg.

Marţi e pauză. 

Miercuri îl  întreb pe Vlad ce mai face. E foarte răcit. Bine. Află şi Diana , dar nu mai poate vorbi, că e la job.

Tot miercuri îmi zice Diana că  l-a sunat colegul pe frate-meu, dar că nu răspunde. Păi să lase pachetul la birou şi trece frate-meu, de ce să se plimbe cu el (şi cu iepuroii, printre altele)? Pai nu e chiar OK să se ştie la birou că e un pachet privat. Offfffffff! Îl somez pe frate-meu să îşi ţină telefonul deschis.

Vineri îi urezi la mulţi ani lui Vlad şi întreb dacă l-a sunat colegul cu pachetul (cu plicul cu iepuroi, printre altele).

În a doua zi de luni a lunii decembrie urmeză între mine şi Vlad un schimb de replici mai puţin calme referitoare la utilizarea telefonul mobil, răspunsul la apeluri necunoscute sau reapelarea numerelor cu apeluri ratate, incluzând Necuratul, sfinţii, prescura şi ceapa naşterii mamei iepuroilor.

În aceeaşi seară sunt informat pozitiv despre preluarea pachetului de către fratele meu. OK. O să trimit numărul de mobil al Adinei, prietena Magdei.

Sfârşitul săptămânii aduce calmul bine-meritat, total din partea Adinei, care nu răspunde la telefon. Nu-i bai, până de Crăciun mai e vreme...

Alo, Magda, ce zici tu dacă îţi lasă frate-meu plicul la Anca, că Adina nu răspunde. Da, da, e mai bine la Ancuţa, că a insistat să dorm la ea, nu mai merg la Adina! Finally!

Ca să simplificăm, Anca este fosta mea prietenă, uşor (neîntemeiat- aşa sunt şatenele cu blondele) geloasă pe vremuri pe Magda, iar după 5 ani de convieţuire, în ciuda nivelului intelectual al ambelor părţi, despărţirea nu a fost cea mai reuşită din istorie. Drept pentru care Magda s-a asigurat dacă nu mă deranjează şi i-am zis că absolut deloc, toate animozitatăţile fiind demult depăşite.

Peste o săptămână, mă sună frate-meu, nervos, să mă întrebe dacă sunt sigur că Anca o să-i dea iepuroii Magdei. De ce? ... #%&/!!!::=()/& .... Cică i-ai luat tu când ai plecat nişte dicţionare de la 1700 şi nu-ţi dă pălăria până nu i le duci, ca să te mobilizezi şi tu. ...??!!!?.... Dă-o-n pisici de pălărie, dă-i banii, vorbesc eu cu ea! Sigur? Sigur!

Ceva mai târziu chiar vorbesc cu Anca, bineînţeles că pălăria era o glumă pe care Vlad nu a înţeles-o, dar că ar fi bine, într-adevăr, să caut dicţionarele alea de la 1700. Mă, ce să zic, eu nu cred că erau ale tale, că erau ale lui taică-meu, dar oricum ţi le dau. Şi sigur nu sunt de la 1700, ci din 1950. OK. Sărbători fericite!... Totuşi eu cred că sunt din 1700... Sigur nu, dar le caut şi ţi le dau. Crăciun fericit! Asemenea!

Mă, Magda, ai ajuns? Aaa, daaaa, dar stai să vezi ce peripeţii!!... Sunt deja în drum spre maică-mea, m-a luat Ruxandra a lui George, n-am mai ajuns la Ancuţa, că era ceaţă şi ni s-a amânat zborulde la Berlin şi Anca nu putea să vină şi am dormit la ei... Deci n-am luat iepuroii! Hahahahahh! Dar îi iau pe 27, când mă întorc.
OK. Bine. Vezi tu! Merry Xmas und Froliches Weinachten! 

IANUARIE 2016. Alo, ce faci?... Bine, tu? Eu sunt la Berlin... băi, Walter, să-ţi spun ceva... hahahahaha... plicul cu iepuroi e tot la Anca. Ştii, am făcut chef, am dormit acolo două zile cu motanul, foarte fain, a fost Mihai şi Irina, Max e aşa mare şi drăguţ, Skippy numai la mine în braţe a stat, şi eu sunt alergică la pisici cu blană lungă... Nu te stresa... vine Andreea la Bucureşti în 21 ianuarie şi îmi aduce ea plicul. Că eu atunci mă duc la soră-mea la Răcăciuni. Tu eşti prin zonă? ... Posibil... Vedem. Răcăciuni fericit!
...
Oare de ce m-oi fi chinuit eu atâta cu iepuroii ăia?!!!!?....
...
În fine, Andreea, care de obicei este fotograf umanitar prin Africa, a luat cumva plicul ăla şi cei 150 de zburdalnici au ajuns la Magda, pe când eu eram la Cluj. Nu ştiu exact cum, n-am îndrăznit să întreb.
Morala este după cum ne învaţă zicala - cine aleargă după după doi iepuri nu prinde nici unul - aşa că după 150 de iepuroi să nici nu-ţi treacă prin cap! Dacă e să vină, vin. Dacă nu, nu prea...

P.S.
Aşa că ştim de ce euroii a devenit, naturalmente, iepuroi.

P.P. S.
Povestea borcanelor cu murături de la Cluj preluate azi de la Hala Traian este palidă, a durat doar o dimineaţă întreagă...