joi, 7 iunie 2012

Victima are întotdeauna dreptate

Omenirea a evoluat  și a devenit tot mai altruistă, mai ales când nu trebuie să bage mâna în buzunar sau să-și doneze un rinichi. Am fost pus din nou în fața unui exemplu înduioșător, care mi-a smuls niște exclamații...

Coboram, conform rutinei zilnice, cu bicicleta spre centru. Pe panta de lângă fosta fabrică de bere Ursus, unde traficul este vioi spre turbat, am mereu emoții. O doză bună de adrenalină mi-a fost pompată în caroserie când am observat gipanul din fața mea staționând și semnalizând dreapta, adică aproape tăindu-mi fața. Gipanul mă observase totuși și mi-a lăsat un culoar de aproximativ 40 de centimetri între el și bordură. Am frânat, am constat că derapez ușor, dar necontrolat, am asudat instantaneu și am reușit să opresc în cele din urmă în condiții de siguranță. Mi-am continuat deplasarea cu frânele puse, am ajuns în zona plată și am răsuflat ușurat. În partea dreaptă, traseul meu se intersectează cu o stradă piezișă, numită și Strada Piezișă (nu știu de ce). De pe ce această stradă piezișă, un alt biciclist venea agale. Dacă eram mașini, evident eu aveam prioritate. Nefiind o mașină, biciclistul m-a privit liniștit, apoi mi-a tăiat fața, că doar nu era să frâneze. L-am depășit după ce am frânat eu, ca să nu ne bușim, și mi-am permis să îi spun peste umăr că ar trebui să se asigure când mai face astfel de manevre și chiar să dea prioritate. Biciclistul mi-a răspuns calm ”Dute-n p***a mătii!”. Cuprins de încâtare, l-am rugat să repete. ”Lasă-mă, dom'le, în pace!" mi-a murmurat dânsul. Era un tânăr cam de aceeași statură și greutate cu mine, adică peste 1,80 m și 90 kg. Așa că am considerat oportun să prelungim conversația. Deoarece dânsul se grăbea să oprească lângă o alimentara, am procedat identic. Am remarcat că după ce că era să mă accidenteze, m-a și înjurat și doream să îi mulțumesc pentru această oportunitate. Tânărul s-a simțit dator să mai înjure odată, dar de această dată sotto voce. I-am întors politețurile cu multă râvnă, iar dânsul s-a făcut tot mai mielușel, mai ales că era avantajat și de o chică creață și niște ochișori inteligenți de viezure. Ca sî nu-l pocnesc în semn de apreciere, am plecat mai departe, cu dinții strânși. Moment în care un cuplu vârstnic ce venea din spate m-a privit urât și a mormăit ceva. Am fost curios despre ce era vorba și l-am rugat pe domn să-mi explice problema. Aceleași mormăituri neclare, evident dușmănoase la adresa mea și pline compasiune pentru biciclistul creț. Desigur, în ochii celor doi, el era victima, fiindcă eu zbierasem la el și îi întorsesem elegant înjurăturile. Dacă ajungeam la urgențe din cauza imbecilului, probabil că atunci eu aș fi avut parte de compasiune... Doar că nu mi-ar mai fi folosit la nimic.