miercuri, 4 aprilie 2012

Claxon de femeie

Multă vreme s-a crezut că femeile aflate la volan nu claxonează. Tot aşa cum s-a crezut că ele nu elimină gaze şi nu au nevoie la toaletă decât pentru pipi.

Aceste păreri eronate sunt corectate de observaţiile ştiinţifice ale realităţii înconjurătoare. Femeile claxonează în trafic şi de obicei o fac viguros. Bravo lor, că doar de aia au claxon şi pot să-l folosească fără să piardă controlul volanului! Din păcate, se constată că femeile claxoneaxă cu distorsiune temporală. În cuvinte simple, claxonează aiurea, de obicei prea târziu, afară de cazul în care maşina stă pe loc şi atunci nu mai contează. Săptămâna trecută am urmărit prelung un Matiz verde metalizat care claxona serios, înscriindu-se într-o curbă largă. Nu ştiu de ce claxona, probabil ca să atragă atenţia că virează. Sau de bucurie c-a venit verdele la semafor. Pilotul era o femeie şatenă cu ochelari (dau aceste amănunte ca să nu credeţi că mint). Apoi, la două zile după, o doamnă claxona dintr-o maşină albă, intrând pe Bd. Republicii (probabil claxona ca să sperie naibii pietonii, care aveau verde, să stea pe trotuar, ca să poată exploata dumneaei verdele interminet pentru şoferi). Azi, o domnişorică ce pilota o maşină cu număr de brăila şi ELY în coadă (de la Elyza, desigur) m-a claxonat pe mine, carele biciclist fiind, să ştiu să mă dau la o parte. Sau să fiu atent că vine dânsa. Partea proastă este că domnişorica a claxonat tipic feminin, adică exact când era lângă mine. Numai bine ca să mă sperii. Vă rog eu, dacă aveţi de gând să claxonaţi bicicliştii, faceţi-o mai de la distanţă, să folosească la ceva, să aibă timp să reacţioneze. Singura reacţie pe care un biciclist serios o poate avea la claxonul de la foarte mică distanţă este un "Morţii mătii!" de joasă frecvenţă.

Să nu se creadă cumva că acest articol ar insinua că femeile nu sunt bune şoferiţe! Nici vorbă, sunt foarte bune! De pildă, am asistat la un 3 în 1 executat de o conducătoare auto blondă, care pilota un gipan Beemve, negru bineînţeles. Astfel, dânsa dădea cu spatele de pe o stradă cu sens unic, în contransens, intrând pe o altă stradă cu sens unic, tot în contrasens, vorbind la telefon în tot acest timp. Dacă eram eu la volan, cred că mă luau la bătaie şoferii blocaţi de manevra descrisă mai sus.

Aşteptăm cu interes intrarea în repertoriu a manevrei sonore "Claxon d'amour", adică claxonul pe care îl va da o şoferiţă la vederea unui mascul dezirabil. La şcoala de şoferi profesionişti, intructorul îi obligă pe elevi să claxoneze la vederea oricărei femei mai acătării, sub ameninţarea că pică examenul.