vineri, 30 martie 2012

Penis-glume şi caca-poante

La începutul unui film cu Adam Sandler am senzaţia că este suportabil. Adică neavând pretenţii de spectator simandicos, nu fac mofturi şi încerc să mă relaxez cu câte un produs cinematografic lejer. Dar, inevitabil şi repetitiv, toate filmele cu Adam Sandler ăsta se fleşcăiesc rapid, dacă nu încep chiar gata fleşcăite (situaţie în care aştept cu bunăvoinţă să se revigoreze). Degeaba.

Am crezut o vreme că am eu probleme cu cognitivu' central şi de aia nu engioiez comediile sandleriene. Dar am aflat de ceva vreme (şi chiar am aşteptat să mă conving că este adevărat) că Adam a confirmat. Că joacă  în filme de cacao roluri de ciocolată-lată. Anul acesta, când Pământul trebuia să se sfârşească şi să scăpăm de orice griji dacă mayaşii s-ar fi ţinut de cuvânt, Adam Sandler a doborât recordul la nominalizările cu Zmeură de Aur. Zmeura asta de aur este un Oscar, da' pe invers. Şi spre deosebire de Oscar, care este trucat din varii motive publicitare şi politicale, Zmeura este pe bune. Adam a reuşit recordul de 11 nominalizări, la cele mai importante categorii: cel mai prost actor, cel mai prost regizor, cel mai prost scenariu, cel mai prost film, şi tot aşa şi etcetera. Mai mult, l-a băgat la Zmeură şi pe Al Pacino cu rolul din Jack and Jill, film în care Sandler joacă un frate şi o soră geamănă (dacă vă place Arşinel şi Stela Popescu sau Ţociu cu Palade, atunci o să va placă şi Jack şi Jill).

Acestea fiind expuse, pot să mă oripilez în voie la amintirea filmului Funny People. În acest film Adam Sandler interpretează un comic de mare succes care descoperă că e bolnav de o chestie incurabilă. Pe ultima sută de metri mai face nişte show-uri, exploatând un tânăr admirator. La început am crezut că este vorba de o comedie subtilă, care va lua în balon umorul american de duzină. Fiindcă există, Slavă Domnului şi umor american de calitate, chiar dacă mai răruţ (se găseşte chiar şi înainte de Charlie Chaplin, precum şi după Seinfeld).  Comedia s-a dovedit doar sug-tilă, împănată până la refuz cu glume sexuale grosolane, mai precis peniene şi anale, urmate de cele cu căcat şi băşini. Nu putem decât concluziona că americanii sunt extrem de preocupaţi de aparatele lor genitale şi excretoare şi ca să scape de anxietăţi, o dau pe glume cu acestea. Încerc să dau un exemplu cu Adam Sandler întrebând publicul: "Dacă Brad Pitt, Will Smith şi David Beckham se întânesc la toaletă, ce credeţi că-şi ating prima dată?... Hăăă. hăăă... PENISURILE! Îşi ating unul altuia penisurile! Hăă hăăăăă...hăăăă". Dacă înţelegeţi poanta, vă rog explicaţi-mi şi mie...

Îm concluzie, mi se pare că umorul american de supermarket penetrează bine publicul aferent, cu obsesia penisurilor mici şi a scaunelor mari. Feriţi-vă totuşi spatele, fiindcă de când cu globalizarea, nu suntem chiar la adăpost. Doru-Octavian Dumitru, acum cetăţean româno-candian, a lansat un show pe nume "Supozitoare cu trotil"...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu