vineri, 24 februarie 2012

Dezvăluirile zăpezii

De când a nins aşa de vârtos încât au făcut ţurţuri la gură reporterii româneşti din teren, nu m-am mai putut deplasa cu bicicleta. Alternativ, a trebuit să circul cu troleul, ocazie cu care am aflat şi din transportul în comun că precum la televizor,  trăim o iarnă cumplită. După cum povestea la telefon o doamnă călătoare, cică de multe ori troienele de zăpadă erau aşa de mari că nu se putea da jos din troleu. M-am uitat la doamna respectivă şi mi-am dat seama că spunea adevărul: după constituţie şi echipament, orice acumulare de zăpadă mai mare de 4 centimetri ar fi fost pentru dumneaei un obstacol de netrecut.

Dar în zilele în care nu eram presat de timp, am efectuat traseul Mănăştur-Centru pe jos. Când zăpada era proaspătă, îmi aduceam aminte de copilărie. Atunci oamenii erau mai blegi şi răbdau iarna fără să se vaite ca în acest sezon. Dar iată că vremea a început să se înmoaie şi zăpezile să se topească. Porţiuni tot mai mari de asfalt se arată goale, cu toate crăpăturile şi asperităţile naturale. Pe lângă Kaufland-ul din Mănăstur, am dat chiar peste nişte petece de noroi. Apoi, lângă trotuar, a urmat şocanta descoperire: pe asfalt, zăpada care se topise expunea privirilor un sutien. Portocaliu, cu sfori tip bikini. Cum a ajuns acolo? A avut loc sub ninsoarea abundentă un număr de strip-tease stradal? Un viol? O partidă de sex sub influenţa stupefiantelor? Un ritual ocult? L-a adus vântul de la Carnavalul de la Rio? Pentru lămurirea misterului, vă rugăm să fiţi atenţi la zăpada care se topeşte: dacă găsiţi şi chiloţii, putem solicita organelor abilitate începerea unei investigaţii oficiale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu