vineri, 25 noiembrie 2011

Straniile mistere ale unei negocieri ciudate

Această poveste adevărată şi perfect reală începe cu un trionasm. Adică titlul este mai mult decât un pleonasm. Dar el, aşa cum veţi vedea imediat, este reflectarea purului adevăr.

Celebra maşină de spălat pe care am înviat-o de două ori m-a învins (Aici povestea completa). A crăpat a treia oară şi deşi încă mai icnea, netrecând definitiv în obştescul sfârşit, m-a scos din minţi în aşa hal încât am hotărât să-i găsesc un înlocuitor. Am dat o căutare pe celebra Piaţă de la A la Z şi m-a atras unul dintre primele anunţuri. Descria elogios o maşină de spălat proaspăt ieşită din garanţie, marca Arctic. Preţ de strigare 400 lei. Nu sunt un bun negociator, dar am sperat că pot obţine această bijuterie a tehnicii româneşti cu tradiţie comunistă la 350. Am pus mâna temător pe telefon şi am sunat. Domnul, mai precis misteriosul domn, după cum se va dovedi ulterior, care mi-a răspuns, a confirmat că anunţul corespunde întru totul realităţii. Convorbirea nostră a fost întreruptă de un alt apel. N-am revenit cu telefonul. Aveam dubii financiare. A doua zi, am zis să mai fac o încercare, cu aceleaşi mari emoţii. Misteriosul domn D. mi-a dat un  indiciu, cum că preţul de achiziţie poate coborî realmente la 350. Dar că nu el este vânzătorul. El a pus doar anunţul pe Internet. După voce, domnul D. părea mai în vârstă. Aşa că m-am gândit că proprietarul este fie şi mai în vârstă, fie un Internet illiterate. Deci oricum mai în vârstă, sau cu un anumit handicap. Am sunat şi mi-a răspuns o voce foarte tânără. Maşina era disponibilă spre vizualizare, testare şi cumpărare. Dar lucrurile păreau stranii. Adică tânărul vânzător să nu fi ştiut să posteze pe Internet?!? Timpul mă presa, aşa că am plonjat în mister. Am ajuns la întâlnire, am văzut obiectul şi am reuşit să obţin un test. Vânzătorul avea sub 30 de ani, iar după vorbă, după port şi model de celular, sigur ştia ce e aia Internet, Gugăl, Feisbuk, Piaţa onlain, etc, etc. Am cuplat Maşina, i-a dat o probă şi nu m-am putut abţine să nu mă întreb cine era misteriosul şi vârstnicul domn D., care postase anunţul. Era tatăl vânzătorului? Proprietarul care vroia să îşi recupereze chirii restante? Moş Crăciun? De curiozitate am întrebat. Tânărul vânzător mi-a spus că el intrase pe Piaţa onlain şi văzuse anunţul "Cumpăr maşină de spălat". Aşa că îl sunase pe misteriosul Domn D. Care a zis că nu mai cumpără, fiindă tocmai cumpărase, dar că îi postează el un anunţ, şi cu poze, exact ca acelea cu marca de maşină spre vânzare. Tânărul nostru a acceptat. La fel şi sfatul că dacă vrea să obţină 350, să ceară 400. Aşa am ajuns eu în posesia maşinii de spălat. Povestea mi s-a părut atât de stranie, încât după achiziţionarea produsului, l-am sunat pe misteriosul Domn. D. Care mi-a confirmat povestea. Sincer, mi-a fost jenă să întreb dacă face astfel de intermedieri din plictiseală sau din pasiune.

Dacă aveţi nevoie de un intermediar benevol şi dezinteresat, sunaţi-mă să vă pun în legătură cu Domnul D. Iar pe lângă asta, se confirmă spusa cuiva, că mie mi se întâmplă mereu ciudăţenii... Chiar şi cu o biată maşină de spălat...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu