sâmbătă, 15 octombrie 2011

Auto-motiv de Bucureşti

Pe lângă stress, trafic, poluare, înghesuială şi multe alte probleme specifice unei capitale (în fond) balcanice, bucureştenii mai au o problemă: se simt obligaţi să ştie tot.

Un blocaj psihic îi împiedică pe localnici să spună simplu "Nu ştiu, dom'le, întreabă pe altcineva!". Asta în materie de direcţii. Şi atunci te trezeşti că eşti trimis aiurea, doar fiindcă bucureşteanul mai degraba ar muri decât să admită că nu ştie. Dacă cineva admite că nu ştie ceva, înseamnă că nu este un locuitor al Capitalei. Iar când vine vorba de alte subiecte, tabu-ul răspunsului negativ este şi mai puternic. Aduceţi-vă aminte de situaţiile în care aveţi de discutat, să zicem, pe teme profesionale cu un bucureştean. Aş paria că aţi fost îmbârligaţi cu tot felul de date, termeni şi alte dude "de specialitate", dar n-aţi auzit niciodată un "nu ştiu" cinstit... Dar să revenim strictamente la poveste.

Rupându-mi-se o chestie la motor (de fapt rupând-o eu prin strângere exagerată) taman la Bucureşti, am încercat să o dreg cumva, fiindcă trebuia să mă întorc la Cluj cu maşina plină şi mă temeam să nu rămân în drum. Fiindcă şurubelul ăla rupt era de fapt un senzor de temperatură şi mai avea şi nefericita capacitate de a lăsa să se scurgă, pe lângă dânsul, apa de la sistemul de răcire al motorului. V-am lămurit astfel că problema putea deveni gravă. N-am ajuns în service, fiindcă n-am găsit decât unul, în care am ratat intrarea din cauza traficului şi apoi mai era şi plin ochi. Deci oricum nu aveam şanse la reparaţie pe moment. Aşa că dimineaţa devreme,  am coborât în parcarea dintre blocuri (zona Dristor) şi m-am mai uitat pe la motor, sperând să îmi vină vreo inspiraţie salvatoare. Şi mi-a venit inspiraţia să caut un magazin de piese auto. Că poate oi găsi senzorul şi-l schimb singur. Această inspiraţie a fost urmată de o alta: să-l întreb pe domnul care aranja lăzi cu zarzavat la chioşcul de lângă bloc unde aş putea găsi un astfel de magazin. "Prin Titan este, o iei pe Mihai Bravu şi...." L-am întrerupt politicos, explicându-i că nici nu ştiu să ajung acolo, nici nu am timp şi că mă intersează dacă este ceva în zonă, la care să ajung pe jos. "Este, da' nu p-aci", a răspuns domnul zarzavagiu rotind ochii printre blocuri, parcări şi tomberoane. Răspuns era logic şi de bun-simt. Acolo nu era. Dar undeva, un magazin de piese auto tot s-ar fi găsit. Am întrebat de o direcţie aproximativă în care să pornesc. Omul aproape că s-a lăsat copleşit de sinceritate şi a dat să spună că habar n-are, dar duhul bucureştean din el nu l-a lăsat. Aşa că mi a spus "Ia-o p'acolo, prima la stînga  şi după aia prima la dreapta!", arătându-mi cu convingere prima la dreapta. "Deci prima la dreapta şi apoi la stânga?" am încercat eu să mă lămuresc. "Nu, prima la stânga şi după aia la dreapta!" m-a corectat hotărât dl. zarzavagiu, arătând în continuare spre dreapta. N-am insistat să clarific ce înseamnă dreapta şi stânga şi am luat-o printre blocuri, în direcţia în care se deplasau trecătorii matinali. Sigur mergeau spre o staţie de metrou sau autobuz şi de acolo aveam şanse să mă reorientez.

Cu ajutorul unuiu taximetrist, am aflat încotro să mă deplasez. Am descoperit strada cu magazine de piese auto. Doar că unul singur deschidea la 8, celelalte la 9 şi era abia 7:45. Am înghiţit o cafea de chioşc, în aşteptarea deschiderii magazinului. O doamnă căruntă trebăluia în spatele tejghelei. Primul impuls a fost să consider că şansele mele de a găsi ce căutam au scăzut dramatic, dar apoi mi-am dat o palmă imaginară pentru discriminare. Şi femeile se pot pricepe la mecanică. Am salutat politicos şi am spus cam ce aş dori. Fără prea mari speranţe. Era un magazin mic şi senzorul ăla nu e un consumabil. "Aşteptaţi să pornească sistemul!" a spus morocănoasă doamna. "Sigur, sigur, nici o problema!" am răspuns. Era dimineaţa devreme, cine şte cum dormise şi dacă apucase să-şi bea cafeluţa. Ca să nu o deranjez pe femeie, m-am apucat să contremplu o vitrină cu filtre de aer, cu respectul şi atenţia cu care aş fi privit un tablou la muzeu. "Porneşte greu, tre' să aşteptaţi!" a mârâit nemulţumită doamna. Oare contemplarea filtrelor de aer o deranjase? Oare era nevoie de aprobare pentru o astfel de contemplare? Am spus din nou, împăciuitor: "Sigur, doamnă, nu vă faceţi probleme din cauza mea, aştept!". Finalmente, sistemul a pornit. "Ce maşină?". "Cielo, 1996"."Ce motor?"... "Ăăăă, nu mai ştiu exact..." "44 sau 55 de kilowaţi?", "Cred că 55.." "Păi nu merge aşa, dom'le, credeţi ori nu! Tre' să-mi spuneţi exact!". "Păi nu mai ştiu, dar vedeţi întâi dacă aveţi ceva, că am senzorul ăsta vechi la mine şi pot verifica dacă se potriveşte sau nu!" " Da eu tre' să-l trec în sistem, că altfel nu-mi arată!". "Bine, lăsaţi" am bătut în retragere. "Văd că aveţi aici un şurub, nu mi-l arătaţi vă rog? Că poate anulez scurgerea, măcar să nu mai pierd apă, până găsesc un senzor". " Da' ăla e şurub de cutie de viteze!" m-a repezit femeia. "Ştiu, ştiu, n-are importanţă, vreau să văd dacă e de aceeaşi dimensiune". "Da' e de cutie de viteze!". " Cât costă?". "Patru lei cincizeci!" a răspuns nervoasă femeia. "Daţi-mi-l!". Am plătit şi am ieşit în viteză, înainte să-mi sară ţandăra şi s-o reped eu. Tare îmi stătea pe limbă să-i spun: "Doamnă, nu înţeleg de ce sunteţi arţăgoasă, nu dumneavostră sunteţi victima, EU sunt victima! EU! Eu trebuie să ajung cu maşina paradită la Cluj, nu dumneata! N-ai găsit senzorul ăla? Să fii sănătoasă, că doar n-am făcut scandal!".

Dar aşa e la Bucureşti. Din care am plecat şi am ajuns la Cluj. Cu bine. Iar senzorul ăla l-am cupărat acum câteva zile. Salutări din provincie!

Un comentariu: