marți, 12 aprilie 2011

Seducţie socialistă 1977

Toate poveştile cu spioni includ, din cele mai vechi timpuri (aprox. 1950) şi până astăzi, câte una sau mai multe  personaje feminine, neapărat seducătoare, pe care eroul principal trebuie să le înfrunte, adică să flirteze, să se culce cu ele şi apoi să le împuşte sau după caz, să le lase să se sacrifice pentru dânsul, deşi aparţin taberei adverse. Aceasta în varianta "liberală", de sorginte "capitalistă", adică a producţiilor americane. Producţii care, potrivit tradiţiei happy-endului, mai dau o şansă. Cui? Păi duduilor care, sărmanele, sunt pe partea greşită a baricadei şi o şansă binelui, în general, vorba regretatului Tamango, conform promo-ului de la Radio Guerilla: Toati femeili din lumea asta ştie că binili învinge răul...

În alte poveşti, ca cea pe care am îngurgitat-o între 4 accese de febră şi 42 de duzini de tuse măgărească (am fost bolnav de oarece viroză primăvaratecă), lucrurile stau altfel... Aşa mi-a reamintit un romănaş spiono-policier publicat în Republica Socialistă România în 1977, la Editura Militară, care se numeşte Cazul Fabiana. În partea cealaltă a Cortinei de Fier, misterul femiinin este mult mai clar: femeia ori e bună, ori e rea. Femeia bună este cea care ţine cu sistemul socialist-comunist, are un serviciu cinstit şi îşi vede de ale ei. Femeia rea este de sorginte capitalistă, creangă sau rădăcină din societatea corupt-perversă a monştrilor capitalişti. În Cazul Fabiana, răufăcătoarea este blondă la a doua tinereţe (peste 31 de ani), elegant îmbrăcată, elegant cuvântătoare şi preocupată de un seif îngropat. Când în cale i se strecoară un agent, arătos, desigur, al Serviciului de Securitate, normal că începe să se fasolească. Pentru a-l seduce pe junele căpitan securist, se mâţâie, fâţâie şi îl lasă să aştepte la întâlnire... Apoi îl ademeneşte să o ducă în pădure, ca să umble desculţă prin iarba copilăriei. Bravul căpitan rezistă cu stoicism, deşi demoazela începe să-l tutuie, în timp ce el i se adreseză politicos cu "dumneavoastră". Ajunşi în pădure, Scufiţa Capitalistă îşi scoate nonşalant pantalonii şi rămâne într-un şort verde minuscul, după care dispare în cautarea seifului îngropat lângă un stejar. Ei, dacă vă aşteptaţi la alte giumbuşlucuri, în afară de şortul verde, nu sunt... Adică seara ea bea ca o netrebnică un wiskey, rade nişte vin, îl face un tango şi se duce la culcare.

Până la final, acesta rămâne climaxul senzual al poveştii, retezat abrupt de tentativa cuconiţei de a împuşca un biet profesor aproape pensionar, din cauza nenorocitului de seif.

În faţa unei senzualităţi atââââââât de debordante, avem dileme. Dileme de genul: de ce rulează filme aşa de explicite vineri noaptea după 12? De ce nu ne mai bucurăm şi noi de un mister? De ce ne explică tot despre cele 12 metode infailibile de a obţine orgasmul  Cosmopolitan sau Elle? Ceea ce ne face să ne întrebăm în cor, parafrazându-l pe bagabontul acela de Villon: Unde-s ni-s şorturile de altă dată?...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu