miercuri, 16 martie 2011

Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită


Într-o seară de decembrie. întunecoasă şi plină de  noroi, studentul care eram în 1995 tremura energic în paltonul adus de bunica de la Crucea Roşie Germană - un palton interesant cu nasturi ca nişte monede, în staţia de pe Memorandumului, unde aşteptam autobuzul 29. În acele vremuri, acest autobuz era singurul care mergea până la capăt pe Calea Floreşti, şi de aceea îşi permitea să vină rar, neavând nici o concurenţă.

Fiindcă 29 nu se arătase de ceva vreme, am mai scos un Carpaţi făfă filtru din pachetul turtit la piept, în geaca de blugi. Pe când să-l aprind, tresar şi mă întorc la auzul unei bufnituri cu ecou şi al unui geamăt. La vreo trei metri în dreapta, un tip căzuse pe jos. Ma uit înţepenit de frig şi de uimire, cum se ridică, se dă puţin înapoi, îşi ia avânt şi dă cu capul în uşa de lemn (clădirile vechi de pe Memorandumului au curţi interioare protejate de uşi grele de lemn). Uşa vibrează, omul cade iar. Îşi ia căciula, şi-o îndeasă pe cap şi repetă figura. Evident, era foarte beat, extrem de beat, din moment ce nu reuşea, cu tot avântul atletic, să nimerească golul uşii şi dădea pe lângă. După încă două încercări, era deja atât de ameţit încât nu se putea ridica de jos. Jumătate din cei din staţie se uitau plictisiţi, iar cealată jumătate nici nu se mai uita.După uimire, am fost cuprins de milă. Beat sau nu, omul avea nevoie de ajutor. L-a luat de pe jos şi am reuşit să înţeleg că stă în curtea de lângă staţie şi ţinându-l de subsiori, l-am târăt anevoie pănă la uşa indicată prin gemete. Am sunat, a ieşit o femeie şi abia am avut timp să me feresc de ploaia de lovituri care au urmat.
- Nenoricitule! Beţivule! Beţivilor! Afară să dormi!... După ce că te-ai îmbătat, îmi aduci şi alţi nenorociţi cu tine!!!
Am ieşit în viteză, cât să văd 29-le plecând. Aşa că am luat troleul şi am mers apoi un kilometru jumate pe jos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu