duminică, 20 martie 2011

Foraj în puţul gândirii


N-am îndrăznit până acum să scriu despre cartea mea (Totul e bine când se termină prost), pentru că am fost convins că acest lucru trebuie lăsat pe seama experţilor, fie ei şi din alte ecosisteme, galaxii, timpuri, spaţii sau asociaţii de locatari.. Şi poate şi fiindcă sunt incapabil să o descriu satisfăcător.

În fine, ideea este să zâmbim şi atunci pomenesc desprea cea mai năstruşnică remarcă critică (oricât pare de dificil de pronunţat, nu este nici o cacofonie). Am auzit chestii savante, de genul "autorul are pe mână un subiect senzaţional şi o dă în bară apelând la artificii meta-textuale" (spusele unui domn care apare modest la toate întâlnirile literare de la două persoane în sus la care reuşeşte să fie invitat, autor al unei cărţi în care cu aceeaşi modestie se pune pe dânsul direct pe coperta întâi, ca să fie mai convingător). Sau: "subiectul pare interesant, dar ideea că personajul principal trăieşte tot ceea ce i se întâmplă convins că este o farsă gigantică este plictisitoare, repetitivă şi fără sens" sau aşa ceva (spusele unui alt domn, care m-a întrebat în public dacă am fost racolat de nişte servicii secrete, fiindcă ştim cu toţii, oricine aparţine unor astfel de servicii pândeşte orice ocazie de a se afla în faţa unui public cât mai numeros pentru a face această declaraţie,  protejând astfel apartenenţa sa la respectivele servicii secrete). M-am mai enervat prin casă, mi-am mârâit tenebros nemulţumirea în prezenţa apropiaţilor şi apoi m-a lăsat pradă unor nelinişti literare mai acute, cum ar fi factura de gaz. Ieri însă am auzit cea mai impresionantă remarcă critică (nici acum nu este o cacofonie, deşi aşa pare), care zice aşa:

Mă, ţi-am zis, cartea ta e bună... e mişto adică... dar am discutat cu un amic, care scrie şi el,  şi ne-am dat seama că ce ai scris tu nu e literatură... (probabil, m-am gândit eu, fiindcă relatez nişte întâmplări care chiar mi s-au, vorba aia, întâmplat). E mai degrabă memorialistică... Şi ştii de ce? Fiindcă foloseşti toate verbele la timpul prezent. În literatură, dacă vrei să mă întrebi, nu e aşa! Vrei să-ţi spun cum e?

Nu. Nu am vrut deloc să-mi spună cum e, deşi omul începuse să insiste. Recunosc, nici măcar nu m-am simţit vinovat, deşi era persoana care m-a pus în legătură cu editura din Ungaria care vrea să traducă şi să publice cartea. L-am ajutat înainte, în contul acestui serviciu, să repare nişte găuri de la inundaţie din pereţi. Suntem chit, ipsos şi rigips.

Un comentariu:

  1. "Nice sharing.Find latest Jobs in Asia,Europe,Afri ca & Gulf and all over the world at http://toppakjo bs.blogspot.com"

    RăspundețiȘtergere