joi, 24 martie 2011

Deutschland Dorel în aventura cunoaşterii


Un fost coleg de şcoală, care a fost botezat Dorel înaintea personajului din reclama la "coniacul" Unirea, s-a hotărât prin 1994 să ajungă în Germania. De ce? Păi fiindcă în promiţătorii ani 90, o viză de Germania era un autocolant de lipit în paşaport foarte mişto, cu înscrisuri de siguranţă, care se dădea cam greu românului de rând. De aia avea o foarte mare valoare ca piesă de colecţie şi se stătea la coadă pentru unul. 

Dorel a stat şi el o vreme la rând, în mai multe rânduri chiar, dar n-a apucat niciodată o viză din aia. Tot timpul se terminau înaintea lui.. Fiind un tip hotărât, a ales să meargă spre Germania şi să-şi facă rost de viză de acolo, cu orice preţ. Cei care mergeau încolo cu orice preţ, făceau acest lucru şi cu trenul. Fiind vorba de orice preţ, de multe ori preţul era gratis, dacă respectai o anumită procedrură. Procedura era următoarea: se identifica un tren de Germania, vagoanele de Germania şi apoi toaletele acestora. Apoi, cu ajutorul unor şurubelniţe, se demonta plafonul toaletei, iar omul hotărât se introducea acolo şi stătea cuminte până ajungea în Germania. Sau în alte părţi, fiindcă se mai întâmpla şi aşa ceva. Să nu ne mai zică nemţii că ei nu greşesc!

În fine, Dorel a procedat corect şi a ajuns, cu încă un tip hotărât, la graniţa dintre Polonia şi Germania. Au coborât din tren pe când se îngâna ziua cu nopatea şi au luat-o cu fereală, prin tufişuri, pe lângă o autostradă. După vreo oră erau morţi de frig, pentru că era cam pe vremea asta, adică sfârşitul lui martie. Au hotărât să iasă la autostop. Zis şi făcut. Ies băieţii din Der Schantz, sar Der Gard şi stau cu mâna - Mit Den Hande - întinsă, pe margine autostrăzii Autobahn.

Noroc mare!!! Nu întinde bine Dorel degetul, că apare o maşină şi opreşte. Maşina era albă cu verde şi scria ceva pe ea. Şoferul, politicos, purta o uniformă. Avea şi un coleg, tot cu uniformă, caschetă şi pistol, dar erau foarte paşnci. I-au întrebat pe băieţi ce fac acolo. Jogging? Da, da, jogging, din ăsta, da! Echipamentul era sportiv, incluzând şi ultimul răcnet în materie de jogging - geci de piele. Domnul în uniformă de POLIZEI, că aşa scria pe maşină, i-a rugat pe băieţi să-i arate un act, ceva, încântat că a cunoscut nişte joggeri profesionişti americani.

Dorel şi colegul tocmai îşi pierduseră legitimaţiile de joggeri profesionişti şi pentru ca să nu mai tremure degeaba în frig, au fost invitaţi în maşină. Au ajuns la secţia de POLIZEI, au primit cafea, ţigări şi biscuiţi.  Toată lumea fost prietenoasă: fiecare nou venit era invitat de colegi să îi privescă, după care izbucnea în râs. Râsul e contagios, aşa că râdea şi Dorel, râdea şi prietenul, râdeau şi POLIZEII. Au râs şi au rămas foarte buni prieteni, deşi Dorel şi amicul au trebuit să revină de urgenţă în ţară. Ceva cu legitimaţiile de joggeri profesionişti americani pierdute. Dar nemţii au fost prietenoşi în continuarea, călătoria, care se numeşte pe nemţeşte Die Expulzation, s-a efectuat efectiv pe banii statului Bundesrepublik zis Deutschland.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu